Ce presupune a fi profesor bun?

      De multe ori ne plângem de profesorii noștri că ba nu ne predau așa cum trebuie, ba că nu ne înțeleg, ba că pun note proaste fără motiv și multe altele. De fiecare dată când întâlnim o nedreptate făcută de un profesor îi condamnăm în mod nomal acțiunile. Dar ia vreo unul dintre noi vreo măsură? Și aici bineînțeles că nu mă refer să îi răspundem mârlănește, înjuratul pe la spate sau să îl spunem lu’ mama (aici mama se citește: superiorul direct al profesorului). Merge vreo unul dintre noi la profesorul respectiv să îi spună (politicos, normal) ceea ce crede că e greșit și ar trebui îndreptat?

   Societatea în general ne-a învățat să nu spunem ceea ce gândim cu adevărat. Mai ales celor cu funcții considerate sacre: preot (excepție momentul spovedaniei [de parcă ar ști :) ]), profesor (de orice fel), polițist… și am putea continua. Să dăm vina pe societate pentru tot ceea ce ni se întâmplă? Eu zic că nu ar fi tocmai potrivit având în vedere că noi suntem societatea… Noi suntem cei care prin comportamentul nostru creăm trenduri și mișcări revoluționare :).

    Revenind la profesori…  Ce presupune a fi un profesor bun? Și ce trebuie să facem noi pentru a avea parte de profesori buni?

   Un profesor bun este format sau este născut? Părerea mea sinceră este că e nevoie de puțin din amândouă. Poți avea o căruță (mijloc de transport folosit de strămoșii noștri; aici cu sens cantitativ) de calități și nimeni nu o să îți poată spune că nu ești un om bun. Poți fi cel mai bun din domeniul tău și să fii un om extraordinar dar nu e suficient să fii profesor bun. Principalul/a… DAR/ÎNZESTRARE … să îi spunem este abilitatea de ați face interlocutorul să înțeleagă ceea ce îi spui. Dacă nu poți face asta mă tem că ai ales o carieră greșită. Dacă nu ești în stare să vii cu exemple care să atragă atenția degeaba te chinui pe tine și pe cei care poate vor să priceapă ceva. Exemplul unui domn profesor cu o mâță moartă în descompunere pentru a ne face să înțelegem șabloanele comportamentale, deși a scos un „ooo my god!” de la o colegă, a funcționat. Nu a fost o experiență traumatizantă ci poate chiar ne-a ajutat mai mult imaginația :) (pe unii cel puțin).

   Un domn profesor  spunea la un moment dat când ne plângeam și noi unele offf-urile :„Aveți profesorii pe care îi tolerați!”. Ok bine sincer sunt de acord. Ce e de făcut? O revoluție? Cu cine? La primul val mai puternic sar toți din corabie ca șobolanii. S-a încercat chiar și varianta mersului la profesor și explicat ce vrem diferit încât să înțelegem. Am mers pe principiul Predat superior din punct de vedere calitativ=studenți care au habar de ceea ce învață= performațele profesorului maxime. Nu a ținut… Oare dacă  unii profesori nu ar avea firme sau alte surse de venit suplimentar ar fi altfel? Văzând că nu merge cu vorba bună s-a mers la șeful catedrei… Unele probleme sunt mai importante decât altele… În final poate singura concluzie e că suntem noi niște neadaptați și nu reușim să ținem pasul (pentru că nu ar fi politicos să spunem că nu se vrea o schimbare)… Sau poate că încă nu am aplicat varianta bună de a încerca să schimbăm ceva. Ar trebui să fim mai radicali??? În ce mod? Aștept părerile voastre…